Femeile si barbatii de toate varstele si indiferent de tipul de piele se pot confrunta cu diferite probleme ale tenului care pot sa apara din cauze diverse si care se accentueaza pe masura ce inaintam in varsta.
Afla in randurile de mai jos de ce rejuvenarea faciala este o solutie potrivita pentru aceste probleme, cand ai nevoie de un astfel de tratament, la ce proceduri poti apela si cum trebuie sa iti ingrijesti si sa iti protejezi pielea in mod corect.
- Ce este rejuvenarea faciala si cand ai nevoie de ea
- Proceduri noninvazive de rejuvenare faciala
- Proceduri chirurgicale de rejuvenare faciala
- Alegerea tipului de rejuvenare faciala potrivit si sfaturi de ingrijire a tenului
Ce este rejuvenarea faciala si cand ai nevoie de ea
Rejuvenarea faciala este un tip de tratament cosmetic folosit pentru a reface sau pentru a imbunatati aspectul tenului, dar si pentru intinerirea faciala. In functie de proceduri, acest tratament poate fi noninvaziv sau chirurgical, in functie de nevoile fiecarei persoane si de rezultatele care trebuie obtinute.
Procedurile de rejuvenare faciala sunt eficiente pentru tratarea diferitelor probleme ale pielii. In timp ce procedurile chirurgicale sunt folosite pentru a reda simetria si structura fetei si pielii, procedurile noninvazive sunt folosite cu precadere pentru a trata anumite probleme specifice, precum riduri, hiperpigmentare, cicatrice, sau pentru a reda elasticitatea pielii.
Cand ai nevoie de proceduri de rejuvenare faciala
Ca sa stii daca rejuvenarea faciala este potrivita pentru tine, iti poti analiza cu atentie trasaturile fetei. Poti privi in oglinda ca sa iti dai seama daca exista vreo schimbare a fetei pe care ai vrea sa o corectezi.
Aici putem vorbi de pleoape cazute, riduri, pete si multe alte probleme ale tenului. Bineinteles, acestea apar si pe masura ce inaintam in varsta, deoarece pielea isi pierde din elasticitate si isi modifica aspectul.
Este important sa discuti cu un medic specialist despre aceste probleme, astfel incat sa poti apela la un tratament de rejuvenare faciala potrivit pentru nevoile tale.
Ce afectiuni pot fi tratate cu proceduri de rejuvenare faciala
Tratamentele de rejuvenare faciala sunt recomandate pentru urmatoarele afectiuni:
- riduri profunde sau de expresie
- pierderea elasticitatii pielii
- hiperpigmentare
- lentigouri (pete de batranete)
- melasme (pete din timpul sarcinii)
- acnee si urme lasate de acnee
- pete cauzate de expunerea la soare
Proceduri noninvazive de rejuvenare faciala
Cateva dintre cele mai folosite proceduri noninvazive de rejuvenare faciala sunt urmatoarele:
Rejuvenare faciala cu IPL
Rejuvenarea faciala cu IPL (lumina intens pulsata) consta in aplicarea unor impulsuri de lumina pe piele. Acestea transmit caldura pe zona tratata, care are rolul de a spori crearea de fibre de colagen si elastina, in timp ce reconstruieste microfibrele de la nivelul dermului si epidermului.
Acest tratament ajuta la estomparea ridurilor, petelor (lentigo si melasme) si acneei si, in acelasi timp, improspateaza aspectul pielii. Rezultatele apar rapid, de la primele sedinte, iar pentru ca rezultatele sa se mentina mai mult timp pot fi recomandate si sedinte de intretinere.
Rejuvenare faciala cu laser
Acest tratament foloseste laserul pentru a stimula usor productia naturala de colagen, pentru a reduce aspectul porilor, petele de pe piele si pentru a reduce ridurile. In plus, laserul poate trata si petele de batranete, dar si alte tipuri de pete.
In functie de tipul laserului si de zona tratata, pacientii poti resimti o sensibilitate crescuta a pielii. Totodata, cu cat laserul trebuie sa patrunda mai in adancime in piele, poate fi necesara folosirea unui anestezic local pentru a reduce disconfortul. Acesta este cazul, de exemplu, tratamentului cu laser CO2.
Este important de mentionat ca, atat in cazul tratamentului cu laser, cat si al celui de rejuvenare faciala cu IPL, pielea trebuie protejata de razele UV folosind creme cu factor ridicat de protectie solara.
Rejuvenare faciala prin radiofrecventa
Acest tratament este folosit pentru a penetra in adancime straturile pielii, astfel incat sa ii redea acesteia fermitatea si elasticitatea. Este recomandat cu precadere pentru pielea imbatranita lipsita de fermitate si ridata, deoarece poate reduce aspectul ridurilor profunde.
Rejuvenarea faciala prin radiofrecventa este folosita in zone precum frunte, obraji, sub ochi, pe gat sau pe linia mandibulei. Aceasta este de ajutor pe termen indelungat pentru reducerea cicatricelor aparute in urma acneei, pentru a reduce barbia dubla, dar si pentru a estompa pungile de sub ochi sau cearcanele.
Rejuvenare faciala prin microdermabraziune cu cristale
Microdermabraziunea cu cristale este o procedura utila pentru tratarea acneei si pentru a reda fermitatea, elasticitatea si stralucirea pielii. Acest tratament de rejuvenare faciala foloseste microcristale si un dispozitiv special care indeparteaza celulele moarte de pe suprafata pielii. Pentru rezultate vizibile sunt recomandate mai multe sedinte de tratament.
Alte tipuri de proceduri noninvazive de rejuvenare faciala
Alte metode eficiente noninvazive de rejuvenare faciala recomandate sunt urmatoarele:
- tratamente cu acid hialuronic
- tratamente cu enzime
- micropigmentare
- machiaj permanent
- tratamente cu plasma
Proceduri chirurgicale de rejuvenare faciala
Procedurile chirurgicale de rejuvenare faciala sunt recomandate in cazurile in care celelalte metode noninvazive nu pot oferi rezultatele dorite sau problemele pielii sunt accentuate.
Rejuvenare faciala prin lifting facial
Liftingul facial presupune intinderea pielii din zona gatului si de pe fata, fiind o procedura des folosita in domeniul chirurgiei plastice. Aceasta procedura este efectuata de chirurg, iar pacientii sunt anesteziati inainte de operatie. In timpul procedurii sunt facute mici incizii in piele, iar apoi aceasta este intinsa si este eliminat excesul.
Tratamentul este recomandat pentru gat, linia mandibulei, barbie sau pentru zona dintre nas si buza superioara. In general, rezultatele liftingului facial pot sa dureze timp de mai multi ani.
La fel ca in cazul oricarei proceduri chirurgicale, exista cateva riscuri de luat in considerare. Persoanele cu diabet sau cu probleme cardiovasculare trebuie sa consulte medicul inainte de aceasta interventie.
Alte tipuri de proceduri chirurgicale pentru rejuvenare faciala
Alte proceduri chirurgicale de rejuvenare faciala mai pot include:
- Lifting pentru frunte si sprancene – este recomandat persoanelor cu riduri profunde pe frunte si cu sprancene cazute, probleme care apar de obicei odata cu inaintarea in varsta. Totodata, aceste probleme pot sa apara si din cauza stresului sau expunerii la soare.
- Operatia ochilor – odata cu inaintarea in varsta, pielea din jurul ochilor si pleoapele incep sa se lase, iar o modalitate de tratament este o astfel de operatie. Procedura este recomandata atat pentru femei, cat si pentru barbati.
Trebuie mentionat ca o interventie chirugicala pentru rejuvenare faciala este o optiune buna in cazul in care pielea isi pierde elasticitatea in mare masura, iti doresti o solutie permanenta (deoarece rezultatele dureaza timp de cativa ani) sau vrei sa remodelezi aspectul anumitor trasaturi faciale.
Alegerea tipului de rejuvenare faciala potrivit si sfaturi de ingrijire a tenului
Asa cum am mentionat si mai sus, odata cu inaintarea in varsta incep sa apara diferite probleme ale tenului. Pielea isi pierde elasticitatea si fermitatea si ne putem confrunta cu aparitia ridurilor, petelor si alte probleme.
Bineinteles, se poate apela la o procedura de rejuvenare faciala in orice moment in care apar diferite probleme ale tenului, precum acneea sau melasmele.
In functie de problema respectiva, poti alege metoda de tratament potrivita. Este importanta vizita la un centru de specialitate si consultarea unui profesionist care sa iti poata recomanda procedura de rejuvenare faciala necesara pentru rezolvarea problemelor pielii si pentru a obtine rezultatele potrivite.
Sfaturi de protejare si ingrijire a tenului
Pe langa aceste proceduri de rejuvenare faciala, este important ca pielea sa fie ingrijita si protejata in fiecare zi, astfel incat sa eviti aparitia timpurie a problemelor. Iata cateva sfaturi pe care le vei gasi utile si de care sa tii cont:
- Limiteaza expunerea la soare – razele UV pot favoriza aparitia petelor pe piele. Daca mergi la plaja sau stai afara mai mult timp, este important sa folosesti o crema cu grad ridicat de protectie solara.
- Hidrateaza-te – apa hidrateaza pielea si previne uscarea ei, asa ca este important sa bei cat mai multe lichide.
- Foloseste produse de ingrijire potrivite – tine cont de tipul de ten atunci cand alegi produsele cosmetice, fie ca ai tenul sensibil si uscat sau gras.
- Urmeaza o alimentatie echilibrata – consuma cat mai multe legume, fructe, proteine si cereale complete. Acestea te ajuta sa ai o piele sanatoasa si hidratata.
Un ten sanatos si radiant arata intotdeauna senzational, iar ca sa te bucuri de o piele sanatoasa este important sa ai grija de ea si sa apelezi intotdeauna la metodele potrivite de tratament pentru remedierea problemelor care apar odata cu inaintarea in varsta sau din alte motive.
Sursa foto: Shutterstock
10 thoughts on “Rejuvenarea faciala: ce este si cand este necesara – proceduri recomandate si ce afectiuni pot fi tratate”
Bună!
Mulțumesc personalului din Calea București, Craiova. Am avut o ședință de rejuvenare faciala și sunt foarte mulțumită. Următoarea sedinta peste 21 de zile. Personalul calificat, igiena la superlativ. Felicitări!
Mulțumesc mult!
Atunci,in toamnă!
Numai bine vă doresc!
În acest anotimp se efectuează rejuvenare faciala cu IPL dacă te protejezi de soare? La centrele din Craiova se realizează rejuvenare facială și cu laser? Dacă, da, cât costa ședința?
Mulțumesc!
Buna, Cristina, in sezonul cald nu se realizeaza rejuvenare faciala.
Rejuvenarea faciala se face din septembrie si pana in mai, doar cu tehnologia IPL – lumina intens pulsata.
Insa, iti recomandam tratamentul facial cu LED- lumina rece. Este un tratament similar celui de rejuvenare si poate trata cu succes petele, ridurile fine sau urmele de la acnee. Te asteptam cu drag la unul dintre saloanele noastre din Craiova:
https://www.nomasvello.ro/centre/craiova/fortunescu-1/
https://www.nomasvello.ro/centre/craiova/calea-bucuresti/
Zi frumoasa!
Bună ziua.
As dori sa știu cât timp durează o ședință de rejuvenare?
Mulțumesc.
Buna, Oana,
O sedinta de rejuvenare faciala dureaza circa 30 minute. Te asteptam cu drag!
Buna ziua am fct cateva progeduri de rejuvenare si mi au ramas niste pete albe pe fața
Buna ziua, noile celule de colagen si elastina aparute au dat nastere la o piele noua, rejuvenata. Odata cu expunerea la soare vi se va uniformiza culoarea pielii.
Buna ziua ! As dori sa stiu cam cat costa o rejuvenare faciala pt ridurile din jurul ochilor ?
Buna ziua,
O sedinta de rejuvenare faciala costa 170 lei. Va asteptam cu drag la salon pentru a beneficia si de o diagnoza faciala gratuita Woodlamp, in urma careia va vom face un plan de tratament personalizat.